Candva m-am nascut si eu. Era o zi ca orisicare. O zi calda de vara in care ploaia de amiaza a udat srazile incinse ale orasului. O zi ce a devenit cea mai importanta pentru mine de indata ce am perceput ceea ce sunt.
Uneori ma simt goala asa cum m-a nascut mama mea. Fara dorinte, fara visuri, fara sentimente…goala ca o vaza fara flori, ca o cana fara apa, ca un copac fara frunze, dar aceeasi eu.
Intotdeauna am gasit o cale brazdata de flori multicolore pe care am calcat timid.
Viata m-a invatat sa lupt…sa lupt pentru ceea ce vreau al meu, pentru ceea ce e deja al meu, pentru ceea ce ar putea fi al meu si pentru sentimente unice.
Chiar daca ramanen goi pe dinauntru, visele raman
RăspundețiȘtergere