Cu toate astea, ii iubim...

Dincolo de cat de versati, perversi, maturizati sau trecuti ar fi, se spune ca barbatii raman copii toata viata. Varsta nu ii face decat sa reinventeze jocul in multe feluri, bucurandu-se in inocenta lor. Anii nu fac decat sa inlocuiasca cuburile cu masina la care surubaresc toata ziua.
Baietii mari inlocuiesc cand au posibilitatea trenuletul mic ce il foiau pe covor cu camera plina de sine si accesorii.
Altii confunda femeile cu jucarii, uitand ca ele au suflet.
In inocenta lor foarte rar iau lucrurile in serios si nu uita sa se distreze. O sa ii vezi traind clipa, nu facandu-si planuri de viitor ca femeile.
In inocenta lor cauta o mama toata viata, inlocuind-o pe cea naturala cu femeia care li se daruieste.
Cu toate defectele lor, ii iubim, ca sunt ai nostrii!

Am luat o pauza.

Noi tendinte, noi culori, noi modele, dar aceleasi tabieturi. Zilnic mergem la chioscul de ziare cerand una, doua sau poate trei reviste(doar din cele bune evident),pentru a ne delecta in drum spre facultate, spre munca sau in drumul pana la locul unde ne vom petrece in liniste cateva zile insorite.
De ce vacanta pe locul pe trei?!
Simplu: pentru majoritatea oamenilor relaxarea se rezuma la un minut de liniste. Nu spun, ci sustin cu tarie faptul ca, uneori, ai nevoie de o pauza.
O pauza ce iti incarca bateriile si iti calmeaza emotiile. O pauza ce nu te tine in priza pentru un examen sau pentru un dosar predat prea tarziu sefului. O pauza ce te modeleaza pe interior, o pauza a ta.

Nu ma deranja!Am luat o pauza.

Sentimente unice.

Candva m-am nascut si eu. Era o zi ca orisicare. O zi calda de vara in care ploaia de amiaza a udat srazile incinse ale orasului. O zi ce a devenit cea mai importanta pentru mine de indata ce am perceput ceea ce sunt.
Uneori ma simt goala asa cum m-a nascut mama mea. Fara dorinte, fara visuri, fara sentimente…goala ca o vaza fara flori, ca o cana fara apa, ca un copac fara frunze, dar aceeasi eu.
Intotdeauna am gasit o cale brazdata de flori multicolore pe care am calcat timid.
Viata m-a invatat sa lupt…sa lupt pentru ceea ce vreau al meu, pentru ceea ce e deja al meu, pentru ceea ce ar putea fi al meu si pentru sentimente unice.

Victoria nu mai e de partea ta

Cand esti singur si nu ai pe nimeni aproape, te ai pe tine.Tu, cel care intelege cel mai bine ceea ce te framanta.
Cand ai persoanele importante din viata ta aproape, vrei sa nu dezamagesti.
Ajungi in momente critice... si te pierzi pe tine...
Pana inveti sa lupti... victoria nu mai e de partea ta.
Viata iti pune bete-n roate...
Lupta pentru tine!

Ambitia

Ambitia este puterea care ne face sa fim de neinvins.Pentru ca nu exista infrangere adevarata pentru cel care are un vis.
E o sabie cu doua taisuri.Recunosti un om ambitios dupa puterea de a infrunta esecul.
Ambitia? Capacitatea de a ne depasi pe noi insine fara limite. Este o calitate! Un om fara ambitie este si va fi un om comun, superficial, un om fara puterea sufletului.

Ce sa faci ca sa devii nefericit:

1.Uita lucrurile bune din viata si concentreaza-te asupra celor rele.
2.Atribuie o valoare excesiva banilor.
3.Gandeste-te ca esti indispensabil pentru slujba, comunitatea si prietenii tai.
4.Considera ca esti impovarat de munca si ca oamenii incearca sa profite de tine.
5.Gandeste-te ca esti exceptional si ca ai dreptul la privilegii speciale.
6.Fii convins ca iti poti controla sistemul nervos prin pura vointa.
7.Uita drepturile si sentimentele altora.
8.Cultiva o aparenta pesimista tot timpul.
9.Nu uita niciodata un necaz.
10.Nu uita sa-ti para rau pentru tine.

Povestea dragostei

Demult, undeva pe Pamant, s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti.
Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus:
- Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!
Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa retina, a intrebat:
-V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?
Nebunia a explicat ca isi va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit va lua locul si astfel jocul va continua...
Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata...
Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda:
- De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit?
Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu ii apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca.
Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine. Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el. Minciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata Minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan.
Neatentia...pur si simplu a uitat unde s-a ascuns...dar aceasta nu este atat de important!
Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata...pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori. "Un milon!" a numarat Nebunia si a inceput sa caute.
Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul - in iarba tanara, Frica - intr-o pestera intunecata, Minciuna - in spatele curcubeului (oarasi o minciuna...era totusi la fundul oceanului...), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca.
Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti...Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa ii fie ajutor si indrumator.
Incepand cu acea zi, DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU...

Inca o zi spre adevar

Cerul este acoperit de un tapet cenusiu…norii sunt incarcati…si ploaia incepe sa cada stingand setea din suflete, dar alimentand spaima.
Devenim fricosi si mici.
Ne ascundem de noi insine si ne impunem sentimente ce nu le avem…cel putin asa ne simtim protejati.
Mastile ne-au ramas. Sufletul ne e uscat. Soarele nu mai rasare.
Iubim sa nu fim mintiti, dar ne inselam singuri. Ne construim propria lume radicand ziduri inalte in jurul nostru.
Devenim retrasi si ne inchidem in noi.
Luna isi face usor loc pe bolta plina de stelute ce lucesc. E singura ce ne inmoaie sufletele. Si ne amintim de copilarie…de serile cand ascultam simfonia greierilor si cand simteam sub talpile mici firul ierbii fraged. Ne reintoarcem in timp.
Nimic nu ne mai opreste acum. Parca prindem aripi si adormim cautand calea catre inca o zi spre adevar.

Peste tot aparente...

Ti s-a intamplat sa te trezesti intr-un etern miez de zi si sa-ti privesti cu drag chipul din oglinda, spunandu-i ca nu, el nu are cum sa fii tu? Te-ai trezit vreodata in timpul noptii cu sentimentul ca femeii puternice care esti astazi ii este dor sa fie femeia fragila?
Fiecare masca pe care o pui pe chip are ceva din dorintele si visurile tale.Ne punem zilnic masti. Pe cele ale iubirii, pe cele ale curajului, pe cele ale regulilor, pe cele ale veselului, pe cele ale omului care nu este niciodata invins, pe cele ale femeii care poate intotdeauna mai mult decat atat.
Peste tot aparente...
Ajungem sa uitam de noi... si sa ne punem intrebarea: "cine sunt EU? ce vreau EU cu adevarat?" si clacam... suntem deja jos... ne-am pierdut .
Tristul adevar este ca deseori nu ne mai regasim.

Decalog.

Sa dai si sa dai... iata marea fericire a vietii.
Sa dai mai ales la timp_fiecare lucru la vremea lui.
Sa dai rasul, sa dai lacrimile... sa-ti traiesti avanturile, sa-ti traiesti durerea... sa inhati raza de bucurie care fuge, sa-ti arati dintii frumosi in rasul pe care niste ochi umezi ti-l cersesc, si apoi, apoi sa plangi nebuneste, din toata inima, satula de bucurie! Sa plangi un timp... si apoi sa razi!
Caci nu exista nici fericire, nici nenorocire pe lume; exista doar compararea unei stari cu cealalta si atata tot.
Doar cel care a simtit nefericirea cea mai cumplita e in stare sa simta cea mai mare fericire.
Ca sa-ti dai seama cat de bine este sa traiesti, trebuie sa-ti fi dorit sa mori.
Uneori platim mult mai mult pentru lucrurile pe care le primim pe gratis.
Ranile sufletului se deosebesc de celelalte prin aceea ca se acopera, dar nu se inchid; mereu dureroase, mereu gata sa sangereze cand le atingi, ele raman in inima vii si deschise.
Sunt doua feluri de a-ti trai viata...Unul - de a crede ca nu exista miracole. Altul - de a crede ca totul este un miracol.
Tu pe care l-ai ales?

Candva liceeni

Vacanta e atat de aproape, incat, daca te intinzi putin,o poti atinge cu mana.E momentul sa te bucuri de fiecare clipa pe care o petreci cu prietenii din liceu. Timpul se scurge cu repezitate... si ajungem sa rememoram momentele speciale ce ne-au facut deseori sa plagem sau, dimpotriva, sa radem ca niste copii.
Adolescenta nu este doar o perioada importanta a vietii, ci si singura perioada cand putem vorbi despre viata in sensul complet al cuvantului.
Impreuna am tresarit la fiecare rezultat de examen, am ras la fiecare esec, am plans la fiecare victorie, am fost noi...
A venit momentul sa punem punct si sa o luam de la capat... cu acelasi avant si cu aceeasi pofta de viata, dar neuitand vreodata ca am fost candva liceeni.

Realitate si aparenta

Contrastul dintre aparenta si realitate poate fi foarte bine caracterizat in iubire.
Iubirea este antonima cu realitatea si sinonima cu visul. In iubire oricum ai avea ochii trupesti nu vezi, esti orb.
Inima este organul slefuit ce iti ghideaza pasii si care te pune in situatii de multe ori limita, dar pe care iubind le poti trece usor.
Realitatea desi este in fata ta nu o vezi, refuzi contactul cu ea si iti creezi propriul spatiu. Pui in persoana iubita ceea ce vrei tu, pentru tine el sau ea reprezinta totul.
Esti sigur de sentimentele tale si nu-ti dai seama cand exagerezi adaugand pe lista calitatilor insusiri ce nu mai tin de omenesc, caci si ea si el sunt fiinte umane, au si defecte si greseli.
“Ochii insa sunt orbi” si defectele sunt absorbite de calitati, iar greselile sunt iertate.
Iubirea poate pune laolalta realitatea si aparenta evidentiind foarte clar contrastul dintre ele.

Tu si eu...

Probabil ca astazi se incheie un capitol din viata mea.Un capitol as spune tulburat, nu-i neg parfumul de iubire, stropul de credinta si oceanul de sperante_in care deseori ma inecam, dar un nou inceput imi deschide noi drumuri...imi arata noi oameni_oameni frumosi.Ceea ce a fost in inima mea niciodata nu va mai fi acolo…lucrurile s-au schimbat_eu m-am schimbat.
Te am pe tine si asta imi da forta necesara ca sa lupt…sa lupt pentru ca meriti.
Recunosc nu imi e usor, dar straduindu-ma, simtindu-te aproape de mine, voi reusi…vom reusi.
Iti multumesc ca ma faci sa ma simt speciala, iti multumesc ca esti langa mine, iti multumesc ca esti tu.
Cred ca va fi ceva frumos si mai cred ca intr-o zi vei ajunge sa imi spui acel:”te iubesc”mult ravnit.

Bad Romance

"M-am rugat pentru un “mai bine mai tarziu decat niciodata”. Dar acum regret si imi musc buzele pentru ceea ce am cerut. Este peste limitele mele mici. Mult prea tarziu pentru ceea ce a fost prea mult..."
Oare crezi ce spui? Crezi ca poti sterge cu buretele si sa o iei din nou de la inceput? Oare crezi ca mi-a fost prea usor fara tine? Crezi ca nu mai tin minte cum ai ales sa prefaci totul in scrum? Crezi ca poti sa vii acum ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Crezi ca eu mai sunt femeia pe care ai lasat-o plangand si implorand?
N-ai vrut sa ma iubesti,problema ta! Am invatat ca cine nu ma vrea nu ma merita.
Toate incercarile mele au fost degeaba…am pierdut timp ce nu as putea sa redobandesc, ai ales-o pe ea desi imi spui: « TE IUBESC »
Marea ta problema este ca spui cuvinte mari pe care nu le-ntelegi!
Ma intreb daca si tu ma mai pastrezi in gand…

Cu toate astea...te-am uitat.

Nu trebuia.

Nu trebuia sa ma lasi de mana cu lumini, globulete, crengute de brad si parfum de cozonac, cu atat de multa stralucire, atat de mult frumos ravarsit brusc dintr-o realitate atat de vesela. Nu trebuie sa privesc in urma si sa-mi scutur genele de regret. Nu trebuie sa fac curat printre amintiri pana cand nu mai raman cu nimic. Nu trebuie sa trec pe langa viata ca si cum m-a invatat deja totul. Nu trebuie. Mi-am promis. Ti-am promis.
Niciodata iarna nu a fost mai frumoasa ca acum, cand mai este ceva timp pana la primavara. Niciodata anul nu a parut mai linistit decat in aceste clipe care se pierd intr-un colt uitat cu ani. Rareori, cotidianul a fost atat de indepartat, ratacit in viitor si totuna cu prezentul. Rareori, prietenii atat de aproape, oamenii din jurul meu atat de zambitori si buni, caldura din calorifer numai buna de topit turturii de rautate si gheturile de pustietate si singuratate prin care am ratacit, muzica atat de apropiata, rasetele atat de naturale, curgerea timpului atat de lina, mersul vietii atat de zbuciumat. Rareori m-am regasit atat de des in lucruri mai mult decat simple. Am ratacit, da, printre valuri de zapada si deznadejde mari mai mari decat blocul meu gri. Dar am aflat la final iesirea din tunel, lumina mi s-a aratat, zambetul l-am prins, mana mi s-a dat, curajul mi-a fost inspirat, am siroit din nou.... Exist, am revenit, chiar daca sensul tot nu l-am desprins.
Fericiti cei care dezleaga taina sensurilor sau renunta sa caute de ce-urile, caci al lor va fi echilibrul in inima si speranta in viata si iubire. Invidiati cei care isi gasesc rostul in lucruri nedeterminate de iubire caci fericirea este a nimicurilor pe care le rasadim pe acest pamant. Niciodata nu am strigat mai tare in urechile lumii si in timpanul sufletului ca sunt sigura ca anul care vine o sa-mi fie bine, ca sunt in stare sa jur ca o sa se astearna troiene mari de liniste si zapezi afanate peste un suflet tulburat de griji si de nelinisti, dar totusi atat de impacat si senin. Rareori mi-am spus cu atata convingere ca totul... a fost zadarnic... nu trebuia... nu trebuia sa se intample... s-a intamplat prea gresit... au fost niste ani atat de gresiti.
Nu trebuia sa vii cu vara in inima mea si apoi sa ma lasi cu iarna si cu frigul. Nu trebuia sa vii sa arunci cu bulgari de zapada si sa incepi un joc de iarna pe care nu l-ai putut duce pana la capat. Nu trebuia sa degeram si sa aruncam neantului inghetat ceea ce ne-a fost dat in stare pura, fierbinte, tonifiant si patruns pana in maduva simtirii. Nu trebuia sa dai drumul fulgilor de zapada si sa uiti sa-i mai opresti. Nu trebuia sa aflu ce inseamna sarbatorile cu tine si acum sa le traiesc cu altcineva. Nu trebuia sa spui imi pare rau daca stiai ca vorbele nu ma incalzesc cu nimic. Nu trebuia. A fost gresit.