Nu stiu ce sa intampla cu mine, ma simt constransa uneori…nu suport sa fiu controlata si inselata.
As vrea sa plec sa ajung undeva departe...undeva unde e liniste…iubire, dar poate ca asta e destinul meu si ar trebui sa-l urmez cu mandrie…poate nu e cel mai negru destin, dar sunt sigura ca are o tenta de gri.
Imi pare rau cand mi sa taie aripile in zbor…doare si caderea…dar urcarea doare cel mai mult…
Uneori imi doresc sa strapesc sentimetul de ura din suflet.
Iubesc sa fie o armonie deplina, iubesc ca toate lucrurile sa mearga pe drumul ce duce spre adevar,spre lumina.
Vreau sa demonstrez ceea ce sunt, dar imi e teama.Imi e teama ca ceilalti sa nu ma raneasca pentru ca nu as mai suporta o noua tradare.
Deseori ma simt singura in fata greutatilor cotidiene si ma interiorizez.
Poate ca nu e bine ceea ce fac.
Astept un indicator de drum care imi va spune candva calea corecta succesiunii mele.
Toate lucrurile spuse asa ca sa umple conversatiile ma dor…simt cateodata ca cineva mi-a spart globul de cristal in care odinioara eram inchisa.
Lucrurile nu-si mai au rostul.
As vrea sa scap de aici…dar stiu ca nu ar fi o dovada de curaj sa ies din joc…normal este daca am intrat sa continui si sa-i respect regulile.
De ce uneori ma simt atata de usoara, atat de sus si alteori scad sub nivelul marii?
Imi vin in minte o multime de intrebari, dar niciun raspuns clar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu