As vrea sa imi curat sufletul, sa curat de praful greu al uitarii amintiri cu iz de frunza uscata. Sufletul mi-e ca o scoica pe care calci din greseala, se sfarama in mii de cioburi, nu se mai pot lipi si chiar daca as face-o nu ar mai fi ca la inceput, un intreg. Incerc sa ma regasesc pe mine, sa fiu ce am fost candva... cand ma simteam fericita. S-ar schimba oare ceva? Pe mine, oamenii din jurul meu... ar muri minciuna sau prefacatoria? Suntem bieti actori... viata ne e principalul rol in teatrul pe care il slujim cu totii. In batista vietii ne lasam lacrimile si visele neimplinite, cand raman doar patimile si durerea clipelor traite. Cand mi se pare ca viata mea nu mai are nici o valoare, imi amintesc ca ea valoreaza enorm pentru alte persoane. Cand mi se pare ca nu mai am pentru ce trai imi aduc aminte ca unele fiinte mai au nevoie de caldura sufletului meu. Deseori fericirea se naste din amagirea simturilor si a mintii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu